Tag Archives: sange

Poezia e o fiară

19 Dec

unhealthy_pain_by_agnes_cecile-d3d3gkj

Poezia e o fiară cu colţi lungi

Care-ţi dă târcoale când eşti singur

Din sângele tău cupa şi-ar umple

Şi-ar bea cu însetare ultima-ţi suflare.

Nu-i de glumit cu poezia.

Într-o secundă-ţi poate lua gâtul.

Ce a ajuns la noi în cărţi şi în rostire

Nu-i poezie pură, e-amăgire!

Nu poţi să priveşti în ochi o poezie,

n-ai cum!

o simţi cum respiră în jurul tău

şi faci tot ce-ţi spune, de bine sau rău

pui în cuvinte fiorii şi teama.

Poezia se cere scrisă, se cere născută

Îşi caută un trup printre oameni

Îşi întoarce capul spre tine,

Spre mine

şi unul din noi

Tot o va scrie.

Cu poezia nu-i de glumit.

Şi poezia n-are oră, calendar

ea nu se naşte în zadar.

Doar că, ce ştim noi nu-s poezii adevărate.

Sunt umbre ale poeziei, recitate

Şoapte din alte lumi, atenuate

Daca s-ar putea îmblânzi poezia…

Poetul (romana+franceza)

13 Apr

Poetul…

E tot mai obosit, și mai schimbat,
E trist că lumea nu-l ascultă,
Atâtea patimi a purtat,
Și-nțelepciune-atât de multă.

A fost oglindă pentru mulți,
A fost și carte, și psaltiră,
Iar dacă stai să îl asculți,
N-o să întrebi de ce te miră.

El are lumea lui, și alte gânduri,
Un alt pământ, și altă limbă,
Îți scrie tot mai multe rânduri,
Dar ție gândul ți se plimbă.

Ar vrea să vadă Paradisul,
Să-l dea la toți spre bucurie,
Dar până se-mplinește visul,
Salvează minți de nebunie.

Poetul e poet, de când e cerul,
Când toată lumea râde, el va plânge,
Și nu se va găsi misterul,
Deși vor fi urme de sânge.

 

Le poète…(traduction Alexandra Holban)

De plus en plus fatigué et changé
Triste… on ne l’écoute plus
Tant de peines il a portés
Et plein de sagesse il a connu.

Certains l’ont pris pour un miroir
Tour à tour bouquin et livre de chevet
Et si tu prends le temps de l’écouter
Tu seras surement étonné.

Il a son monde et d’autres pensées
Une autre terre, une autre langue
Il écrit de plus en plus de vers
Tu as du mal à y voir clair.

Il voudrait voir le Paradis
Et en faire don à ses amis
Mais le temps que le rêve s’accomplit
Il sauve les âmes de la folie.

Il est poète depuis la nuit des temps
Quand tous riront, il pleurera
On trouvera des taches de sang
Jamais on ne déchiffrera.

O poveste de viaţă XVI

30 Mar

„Când se deschise ușa și intră Andrei, Claudia nu-și putu crede ochilor. Sări de gâtul lui să-l ia în brațe și să-l sărute. Îl așteptase atâta vreme…”

CONTINUARE de la partea a XV-a

Nu ştia că numele ei fusese şters de multă vreme din inima lui Andrei. Că Andrei uitase toate sacrificiile făcute pentru el şi îi pregătise o surpriză care avea să-i schimbe viaţa. Se lipise de el şi nu voia să-i mai dea drumul. Simţea că ceva nu e în regulă dacă venise fără bagaj, însă n-avea puterea să-l întrebe nimic. Ar fi preferat să moară ţinându-l în braţe, decât să afle că urma s-o părăsească din nou. Andrei se desprinse încet din îmbrăţişare şi îi spuse că ar fi mai bine să ia un loc pe canapea deoarece vrea să-i spună ceva.

Trimise copiii în altă cameră şi timp de jumătate de oră suspinele mamei pătrundeau până la cei trei copii, lăsându-i să înţeleagă că viaţa va merge şi mai greu decât înainte.

Claudia îşi acceptă soarta fără să strige, fără să-l urască pe Andrei, fără să-i reproşeze ceva. După ce Andrei părăsi locuinţa, o parte din durerea ei interioară începu să-şi facă loc afară. Plângea şi încerca să revadă tot ce făcuse în viaţă ca un condamnat la moarte înaintea executării sentinţei. Se revăzu la 17 ani, când visa să ajungă un medic renumit. Apoi la spital, după terminarea studiilor. Apoi Andrei. Cel de la început. Fără vedere, însă cu un suflet deosebit. Cel pentru care renunţase la carieră şi se mută la ţară. Cel căruia îi redase vederea. Cel care acum o părăsea pentru totdeauna. Niciodată nu s-ar fi aşteptat la aşa ceva. O durere acută îi apăsa pieptul, iar o mână nevăzută implanta câte un cuţit în inimă, în plămâni, în ficat… Copiii, singura ei speranţă şi singurul impuls pentru a trăi veniră s-o strângă în braţe. Fetiţa veni prima, urmată de frăţiori. În ochii lor trişti se citea aceeaşi durere şi deznădejde, încât văzându-i Claudia începu să plângă în hohote, strângându-i mai tare la piept.

– Scumpii mei, voi sunteţi viaţa mea…voi sunteţi tot ce mai am pe pământ…

Claudia încerca să ascundă de ochii lumii durerea şi tristul adevăr care nu-i dădeau pace. Făcea eforturi uriaşe să nu izbucnească în plâns, văzând pe stradă cupluri care se ţineau de mână. Se schimbase la faţă de la atâta plâns, însă când era întrebată punea totul pe seama oboselii şi a nesomnului.

După o lună primi citaţia într-un plic. Alte lacrimi îi brăzdară faţa pe traseul lor binecunoscut. Asemeni şanţurilor create de apă în urma averselor, lacrimile schiţară mici cute pe faţa ei.

La proces îşi văzu pentru ultima oară călăul şi pe cea care avea să-i ţină locul alături de Andrei. Copiii rămaseră în grija ei, deoarece Andrei era considerat invalid.

Sunetul ciocanului dădu sentinţa definitivă. Odată cu el, inima Claudiei încetă să mai pulseze ca mai înainte. Nici respiraţia nu mai era aceeaşi. Parcă cineva îi stătea pe suflet şi se hrănea cu oxigenul ei, sorbea din sângele ei lăsând-o fără vlagă. Împărţea, fără puterea de a se opune, toate resursele secătuite ale corpului ei slăbit cu o nălucă.

Timp de două luni, seară de seară stătea la lumina lămpii târziu în noapte citind, plângând şi rugându-se. Nu de puţine ori cei mici se trezeau noaptea să meargă la baie şi o găseau citind.

Citeste FINALUL