Arhiva | Octombrie, 2012

Confesiunea unei lacrimi

29 Oct

Sunt o lacrimă neplânsă,
o rană îngropată-n sare
cuprinsă de o sete-aprinsă
tânjesc după eliberare.

Sunt un strop din apa cerească
legat de sarea grea din muritori
suferinţa mă rog să le crească
s-ating lumina, să mă-nalţ spre nori.

o lacrimă-şi deplânge purtătorul
că-n viaţa lui n-a plâns măcar odată
cum să ajungă apă la Mântuitorul
când nu-i nici o pleoapă de lacrimi udată?

în a plânge lacrimi nu-i nici o ruşine
suferinţa-i către ceruri scară
să iei seama însă, măi creştine,
plânsul să nu-ţi fie apă chioară.