Durerile naşterii creaţiei

8 Apr

Durerile naşterii creaţiei

au lăsat creatorul într-o baltă

de sânge

Ce-a rămas în urma lui

astăzi plânge.

Creaţie orfană,

cine să-ţi fie tată

şi cine să te crească

cât cerul de înaltă?

Te-a adoptat un necunoscut

şi-n loc să te iubească

să-ţi dea de mâncare

te-a-nfometat şi te-a bătut.

 

8 Răspunsuri to “Durerile naşterii creaţiei”

  1. nexya 9 Aprilie 2012 la 17:48 #

    cat adevar este dincolo de cuvinte , trist ce se vede dincolo , frumos cum prezinti problema in versuri 🙂

  2. paradisblonzesc 8 Aprilie 2012 la 19:38 #

    scrii minunat alex!!!!!

    • alexbodoli 8 Aprilie 2012 la 20:40 #

      Multumesc, Claudia! Să tot scrii pentru oameni care citesc dincolo de rânduri şi care înţeleg mesajul.

      • paradisblonzesc 8 Aprilie 2012 la 20:41 #

        dap…tu insuti esti minunat! :*

      • alexbodoli 8 Aprilie 2012 la 20:48 #

        M-ai făcut să zâmbesc:P (Minunat=mă minunez că încă există suflete curate, care gândesc şi simt atât de profund.) Dacă eu sunt minunat, tu esti o minune. (sunt curios ce interpretare vei da ultimei afirmatii ;))

      • ionela 9 Aprilie 2012 la 8:36 #

        eventual ca tu ai creat minunea? ;))
        ma bag si eu in discutie…
        glumesc..
        oameni minunati sunt..insa stii cum se spune frumusetea e in ochii celui ce priveste. aceasta fraza e deosebit de inteleapta si cand ajungem sa o intelegem…cred ca am gasit o cheie a fericirii..
        mult succes, dragii mei!

      • alexbodoli 9 Aprilie 2012 la 10:21 #

        Minunea preceda „minunatul”:P Deci, Claudia este inaintea mea din mai multe puncte de vedere. Să faci o obişnuinţă din a „te băga” în discuţii, aşa nasc marile dezbateri;)) Si tie mult succes si mai multe articole să avem ce învăţa:)

  3. san 8 Aprilie 2012 la 17:58 #

    pe când nu erau adâncuri
    şi nici timp cu negre ape,
    viaţa se năştea din gânduri,
    gândul nu ştia de moarte.

    veşnicia-i era mumă,
    lacrima-i era străină
    pân’ la cea dintâi fărâmă
    din a pulberii lumină.

    căci când destrămarea puse
    stăpânire peste soare
    pentru totdeauna fuse
    scris să fie destrămare.

    iar de-atunci şi până astăzi
    şi de azi pe mai departe
    viaţa-i clipă de uitare
    într-un hău pe nume moarte.

    căci de-atunci când peste toate
    tainic umbra se întinse
    ne rămase suspendate
    toate lacrimile plânse.

    toate visele sfărmate
    de-ale vremii stânci bătrâne
    şi apoi demult uitate
    între antice ruine.

    toate trec, timpul se scurge
    prin a noastre trupuri seci,
    pentru ele cât n-am plânge
    vor rămâne pururi reci.

    dar, de iubim, trăim cât poate
    ne-ar cuprinde iarăşi noapte,
    cât, generaţii să ne poarte
    peste veacuri, mai departe.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: