O poveste de viață IX

2 Mar

continuare de la partea a VIII-a

Andrei simțea cum toate speranțele i se năruiau una câte una. Cât de insensibilă putea fi soarta în cazul său…

– Hai să mergem acasă…n-a fost să fie.

– Am venit până aici ca să ne întoarcem fără să fi făcut nimic? E nedrept, rămân la spital s-o aștept până se întoarce.

– Cum să rămâi la spital, Andrei, ce-i cu vorbele astea? În primul rând, nici n-ai cum să rămâi aici, în al doilea rând nu te las eu. Cine să aibă grijă de tine aici și sub ce pretext să te internezi? Haidem acasă, ascultă-mă.

– Să mergem acasă…cum zici tu, dar nu la noi.

-Păi, unde vrei să mergem? N-avem rude prin apropiere.

– La ea.

– Andrei, ce-i cu tine, mamă? De ce nu vrei să înțelegi că unele lucruri nu țin de noi și trebuie să le acceptăm așa cum sunt? Cum vrei să ajungi tu acasă la ea, știi măcar unde locuiește? Și cum să te duci așa la ea acasă, nu-ți dai seama cât de absurd e?

– Putem afla adresa ei. Trebuie să aibă cei de la spital o evidență a personalului. Mamă, dacă n-o fac acum, dacă nu aleg eu pentru mine, s-ar putea să regret toată viața. Iar viața mea e cea care vreau eu să fie.

Mama îl asculta nedumerită și făcea eforturi să înțeleagă impactul puternic pe care-l avusese asupra lui acea persoană. Simțea că nu s-ar fi lăsat convins să meargă acasă nici în ruptul capului, așa că nu s-a împotrivit inutil.

Andrei nu se înșelase în privința adresei, iar după câteva minute reușiră să afle unde locuia. La o distanță de aproximativ 100 km se găsea ultima speranță pentru el.

După aproape trei ore ajunseră în localitatea căutată. Reușiră să găsească cu greu locuința Claudiei, deoarece mama nu avea o orientare în spațiu prea bună, iar Andrei nu-i putea fi de folos. Era atât de abătută gândindu-se la finalitatea acestei nebunii. Cum să se prezinte în fața familiei fetei, cum să vină așa pe capul lor, fără ca măcar să existe vreo legătură între ei? Pe ea o vor judeca întâi. Îi venea să intre în pământ de rușine când ajunse în fața porții. Reuși să zărească câteva siluete după gard, însă n-avea curajul să strige la poartă. Rămaseră în loc pentru câteva clipe, apoi Andrei strigă numele Claudiei.

În fața porții apăru o fată și întrebă:

-Bună ziua! Pe cine căutați?

Vocea era a Claudiei, dar cum să nu-l recunoască? Venise până la ea ca să primească o lovitură?

Mama privea la această fată de aproape 30 de ani întrebându-se ce-l putuse lega pe Andrei de ea:

– Sunteți Claudia?

– Aaa, nu, pe sora mea o căutați…așteptați puțin. Mă duc să o chem.

– Mulțumesc.

Bătăile inimii lui Andrei reveniră la normal. Aproape că avusese un șoc crezând că nu a fost recunoscut de Claudia.

Poarta se deschise încet și de după ea apăru Claudia, care făcu ochii mari văzându-l pe Andrei.

– Andrei! Ce faci aici?

Aproape că nici nu observă că lângă Andrei se afla încă o persoană, la cât de mirată fusese să-l vadă. Îi întinse mâna și făcu cunoștință în timp ce-i invită să intre înăuntru.

citește partea a X-a

3 Răspunsuri to “O poveste de viață IX”

  1. blondeparadise 2 Martie 2012 la 23:30 #

    Mai vreauuuu!!!! Bine a facut andrei ca a cautat o!😀

Trackbacks/Pingbacks

  1. Poveste de viață VIII « În gând - 11 Martie 2012

    […] partea a IX-a Share this:TwitterFacebookLike this:Like7 bloggers like this […]

  2. O poveste de viaţă X « În gând - 6 Martie 2012

    […] O poveste de viaţă X 6 Mar Continuare de la partea a IX-a […]

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: