O poveste de viață IV

22 Feb

continuare de la partea III

Tatăl lui Andrei interveni în grabă lovindu-și soția ușor peste față și stropind-o cu puțină apă din cana de pe noptieră.  Astfel o  ajută să-și vină în fire. Trebuia să accepte acest adevăr crunt și să meargă înainte. Rămaseră o noapte alături de Andrei, iar a doua zi merseră la medicul de gardă să ceară mai multe informații cu privire la situația fiului lor. Un diagnostic exact, o sugestie, un tratament…

– Trebuie să mergeți la spitalul din capitală. Aici nu se poate face nimic. Și cred că nici acolo nu vă vor putea oferi mari șanse, spuse medicul de gardă.

– Chiar atât de grav e, nu se poate face nimic?

– Se fac operații de acest gen, însă nu pot garanta nimic.

– Offf… Pe lângă suspinul adânc, o mică speranță încolți în gândurile mamei.

După trei zile Andrei fu transferat la spitalul din capitală. Mama alerga în toate părțile pentru a se asigura că operația va fi realizată de un chirurg cu experiență, cu minime riscuri asumate. Reuși să afle că nu e suficientă o singură operație. Era prioritară o operație de eliminare a cheagurilor de sânge acumulate în urma loviturii. Apoi urma să se intervină pentru îmbunătățirea vederii.

Andrei se acomodă în noua lui locuință destul de repede. Calculă câți pași avea de făcut pentru a merge la baie, unde se află mânerul de la ușă în raport cu înălțimea lui, distanța până la paturile vecine, memoră unde se afla geamul și-l deschidea singur când avea nevoie. În prima săptămână a fost dus de mână până la baie de o asistentă. Apoi a încercat să ajungă singur. N-a reușit din prima. Pe la jumătatea drumului a fost observat de un cadru medical care a intervenit și l-a condus până la capăt.

A doua zi a încercat iar, însă asistenta care-l ducea de obicei îl văzu înaintând sprijinindu-se cu o mână de perete și se apropie de el. Se opri înaintea lui și rămase nemișcată lipindu-și o mână de perete în dreptul mâinii lui Andrei. Cum înainta bâjbâind dădu de mâna ei și și-o retrase speriat. Rămase mut pentru câteva secunde și vru să se retragă în spate.

– Mă scuzați…vreau să ajung la baie, reuși să spună printre dinți.

– Te pot conduce eu. Dă-mi mâna.

Mâna de care se ținea îi păru cunoscută. Și vocea îi păru familiară.

În fiecare zi la ora 17.00 asistenta venea și se interesa de starea fiecărui bolnav din salon. Interogatoriul la care era supus Andrei se întindea cel mai mult, fiind cel mai tânăr și neobișnuit pacient – nevăzător la 18 ani.

– Ce faci, Andrei?

-Bine, mă plictisesc.

– Ai mâncat astăzi?

– Da, mai aveam puțină supă de ieri și niște cartofi cu ou.

-Mâine ai ce mânca?

-Nu știu. Mai am ceva în pungă, dar încă n-am gustat să văd ce e.

– Ai fost la baie astăzi?

– Da. M-am pornit singur, dar m-a ajutat cineva să ajung și să mă întorc.

– Iar te-a văzut medicul de gardă nesupravegheat?

– Nu. A fost altcineva.

Deși în sinea lui știa că cea pe care o avea acum în față era una și aceeași persoană o făcu să creadă că nu și-a dat seama.

A doua zi Andrei fu vizitat de dimineață de asistenta care-i purta de grijă.

– Neața, Andrei!

– Bună dimineața.

– Cum te simți astăzi?

-Mă doare puțin capul.

– Nu ai dormit bine?
-Nu prea, toată noaptea m-am gândit la situația mea. Privesc cu teamă în viitor. Nu pot vedea nimic în jurul meu, ce să mai spun de ce mă așteaptă.

– Andrei, o să fie bine. Nu mai fi pesimist. Uite, ți-am adus ceva de mâncare.

– Nu trebuia, nu vă faceți griji pentru mine. Trebuie să ajungă mâine dimineață un pachet de la mama. Nu mor de foame.

– Andrei, nu ți-am adus mare lucru. Ți-am făcut niște plăcintă cu brânză acum de dimineață. Încă sunt calde.

– Mulțumesc mult, mi-e rușine…Nu trebuia să vă deranjați.

– Stai liniștit, Andrei. Vreau să te rog ceva. Nu mai vorbi cu dumneavoastră. Sunt doar cu câțiva ani mai mare decât tine. Mă numesc Claudia.

citeste partea a V-a

5 Răspunsuri to “O poveste de viață IV”

  1. alexbodoli 23 Februarie 2012 la 0:11 #

    Maine urmează episodul următor. Multumesc.

  2. Gabi 22 Februarie 2012 la 23:53 #

    da, intradevar… frumoasa poveste

  3. blondeparadise 22 Februarie 2012 la 23:37 #

    mai deci povestea asta are un deja vu pt mine. numai ca baiatul a ramas paralizat😦
    frumos scris….mai astept

Trackbacks/Pingbacks

  1. O poveste de viață V « În gând - 23 Februarie 2012

    […] O poveste de viață V 23 Feb -continuare de la partea a IV-a- […]

  2. O poveste de viață III « În gând - 23 Februarie 2012

    […] partea a IV-a Share this:TwitterFacebookLike this:Like5 bloggers like this […]

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: