Archive | Mai, 2009

Destinul unei marionete

31 Mai

Destinul unei marionete,
e scris cu mâna păpușarului,
care trage corzile când vrea…

Ea se mișcă neștiind care
îi va fi următoarea mișcare,
dacă păpușarul o va rătăci???

Dansează păpușa grațios,
păpușarul râde sub mustață,
dansul nu mai e frumos,
parcă îmi provoacă greață!

Păpușarul râde sub mustață…
păpușa s-a albit la față,
mulțimea râde sau suspină…

Păpușa a căzut pe jos,
s-a rupt o ață principală,
căderea-fost fatală.

Cutremur

29 Mai

S-au topit statuile de ceară,
ce tronau în capitală,
toate-au dispărut aseară,
ca un suflet plin de boală.

S-a crăpat asfaltul de pe străzi,
gropi adânci prin tot orașul…
oamenii stau adunați grămezi,
pe unde i-a răpus vrăjmașul.

Totul este deformat, și parcul Cișmigiu,
adăpostește-acum ruine,
n-a mai rămas un suflet viu,
parcă-i mai bine…

Jocul cu focul

29 Mai

Am în mână o bancnotă care,
arde răspândind nepăsare…
Fumul emanat coboară în jos,
pe scară, către iadu-ntunecos.

Și fumul banilor arzând,
cheamă stafii ce vin cântând,
ce mă atrag spre lumea lor
cu morți în flăcări drept decor.

Disperare…

27 Mai

E dimineață rece,
și păsările țipă,
durerea nu îmi trece,
totul s-a dus de râpă.

Prin parc adie vântul
copacii se-ncovoaie,
și tremură pământul,
sătul de-atâta ploaie.

În oglinda apei călcate în picioare,
văd umbra mea tăcută, cum moare…
Piciorul calcă apa și chipul meu se duce,
însă,în schimb, în apă, apare neagră cruce.

Coriolan

26 Mai

În Roma glorioasă, nu bate vânt de-nfrângeri,
întregul vast imperiu, e apărat de îngeri.
Se-ntinde cât apusul, imensul cerc de foc,
și stăpânește totul, în orișicare loc.

Cu minți iluminate, și-a câștigat trofeul,
și iată,toata urbea, își proslăvește Zeul.
Dar toată măreția nu e decât o ceață,
când cei din jurul tău, te urmăresc cu greață.

Când tot ce faci stârnește și ură și dispreț,
când pentru toate astea a fost plătit un preț,
te smulgi din rădăcină, din locul păcătos,
și zbori către lumină,către alt loc frumos.
––-

Coriolan se luptă cu gândul de-a pleca,
din țara ce-l crescuse, și nu-l mai suporta,
de ce într-o clipită, mai toate s-au schimbat?
prietenii și frații, aproape l-au uitat…

Din Zeu al oștilor romane,ce sfarmă tot ce e-mpotrivă,
cârmuitor fără prihană, acum plutește în derivă.
-Nu vreau să îi mai văd vreodată, călăi ai omenirii,
mi-au ruinat prezentul, mi-au pus otravă firii!
Las totul în urma pașilor grei,
Și jur, mă voi întoarce, dar cu un alt temei.
––

Coriolan se duce ca gândul peste zare,
și-n tabără la volsci, capătă întremare.
Aici primit regește, își varsă amintirea,
și setea de război, i-întunecă gândirea.

-Acuma, volsci, să curgă tot vinul din pahare,
în față ne așteaptă victoria cea mare,
căci frați acum îmi sunteți, chiar și mamă,
și vom străpunge totul, romanii mai cu seamă.

Nu-mi pasă de mulțime, nu-mi pasă de popor,
să îmi răzbun vrăjmașii, cu asta sunt dator!
Asta e izbăvirea, și asta mi-e sortit,
căci când le-am fost alături, ei nu m-au prețuit.

Volscii în gând tresaltă, uimiți de alianță,
de gândurile sumbre, se-agață o speranță.
Hai să pornim la luptă, să doborâm romanii!
se aliniază-n rânduri, cu entuziasm dușmanii.

Însă în sinea lor, cuvinte își grăiesc,
Coriolan e vulpe, de el mă îndoiesc,
dacă și-a vândut țara, cea care l-a crescut,
cu-atât mai mult dușmanii, cu care s-a bătut.

Dar, neavând soluții pentru a se lupta,
urmează generalul, și prind a-l aclama.
O luptă se pornește, romanii cad loviți,
Coriolan triumfă, romanii-obidiți.

Armata cea de foc, acum se mistuiește,
și setea răzbunării, apocaliptic crește.
Spre Roma se îndreaptă să ardă tot ce-i viu,
să schimbe în pustie trecutul străveziu.
–-
O mamă șterge lacrimi, căzute pe-nserat,
de ce-a plecat, hainul, singură m-a lăsat…
De ce-și trădează țara, de ce e ipocrit?
Ce rost în viața asta, pe lume a venit…?

Nu-mi este fiu, ci e, dușmanul cel mai mare,
vine ca să distrugă, și mame și fecioare,
și Domnul să mă ierte, mai bine ca să moară,
decât să-și vândă țara, cămin, odinioară.

Senatul e în clocot, și spaima se zărește,
pe frunțile-ncrețite, sudoarea șiroiește.
Trebuie să luptam!dar este imposibil,
Coriolan în luptă, e-aproape invincibil.

Veturia e cheia, ea-l poate domoli,
s-o implorăm pe dânsa, poporul a sluji.
Acestea fiind spuse, Veturia primește,
și către fiu în cale-i cu lacrimi pornește.

Știind că pentru țară se va sacrifica,
mai mândra se grăbește, poporul a-l salva.
–-

Armata avansează, și iată e la porți,
iar viitorul Romei, e parcă tras la sorți.
Veturia se-avântă în hoarda de dușmani,
privește cu dispreț, fețe de tirani.

Coriolan o vede, și-i vine-ntâmpinare,
Veturia îl plânge, el cade la picioare.
-Cum să te pot privi în ochi, copilul meu,
când tot ceea ce faci, urât de Dumnezeu!!!
Cum îți trădezi poporul, țara ce te-a ținut?
Cum să ridici toporul spre cei ce te-au crescut???

Cum să-ți omori măicuța, să-ți lași copiii singuri?
Să cânte moartea-n negru, prin codri și prin crânguri.
Coriolan, atâta, am avut de spus,
și iată că viața îndată mi s-a dus…
Se prăbușește tragic, pe câmpul înverzit
Coriolan, odată cu dânsa a murit.
––––––––––––

Și groaznic sângerează, chiar volscii l-au lovit,
ca să nu-i nimicească, cum mama i-a vorbit…
Coriolan se stinge, sub trupul lui de lut,
se-adună sânge negru, la morți spunând ”Salut”!.

E greu să mori în luptă ucis, nu de dușmani,
de propria-ți armată, de proprii-ți tirani,
trădarea te sugrumă, te scuipă și te-acuză
te bagă în pământul acoperit de spuză.

Călătorie spre casă…

23 Mai

Călătorie plăcută, îmi șoptesc trecătorii,
mă apropii de casă, se arată zorii,
casa e pustie, poarta e căzută,
și de mult stăpâna nu a fost văzută.

Negru e în suflet, negri sunt pereții,
negru e pământul,unde zac părinții, bieții,
nici un mesaj nu-mi lăsară,la sfârșit de viață,
au pierit și, iată,m-au lăsat în ceață.

Mi-a rămas doar casa, plină de tristețe,
toate te îndreaptă către bătrânețe.
Vreau să-mi văd părinții, pentru ei trăiesc,
am venit acasă, dar o părăsesc…

Prin fizică orice…

20 Mai

Cum poți afla misterele din Univers,
cum să găsești rezolvare la toate,
întreaga enigmă se află din mers,
prin fizică orice se poate…

Rațiunea omenirii adunată,
să lumineze mințile opace,
nimic nu e ce-a fost odată,
prin fizică orice se face…

Cărare către absolut,
neînțeleasă între gloate,
toate își au un început,
prin fizică orice se poate.

Cu Newton,Pascal și Ampere,
am preschimbat viețile toate,
lumea e plină de mister,
prin fizică orice se poate.

Am cântat plângând…

14 Mai

Am cântat întâia oară, plângând,
Când mama mă născu oftând…
Am cântat în fiecare zi apoi,
Până m-am făcut vioi…

Am cântat a doua oară, plângând,
Când mama plecase în mormânt…
Am cântat în fiecare zi apoi,
Că mama se va-ntoarce pe la noi.

Am cântat a treia oară, plângând,
Mi-am văzut iubita lăcrimând…
Am cântat în fiecare zi apoi,
Și am trecut de vânt și ploi…

Am cântat a patra oară, visând,
Că mama ieșise din mormânt.
Am cântat în fiecare zi apoi,
Sper, cântecul să ajungă la voi.

Incolor…

14 Mai

Curge timpul ca nisipul din clepsidră,
Oamenii aleargă către infinit,
Nimic nu mai are colorit,
Și demult uitat e corpul de hidră.

Copacul de ieri e mai trist decât piatra,
Și florile parcă răsar incolore,
La marginea străzii stau două minore,
Lăsând în urmă pustie vatra.

Ploile cad din cer tot mai rar,
Și parcă culoare de humă revarsă,
Căzând pe suprafața ștearsă,
Udând-o parcă, în zadar.

Cadavre de fier au umplut Universul,
Te-mpiedici de zgomot și fum îndoliat,
Culorile din poze s-au împuținat,
Și, de asemenea, s-a stins și versul…

Privește…ce vezi întâia oară?

13 Mai

Privește cerul…ce vezi întâia oară?
eu văd o pasăre ce zboară…
și nu se oprește…
până când cerul nu se sfârșește.

Privește luna…ce vezi întâia oară?
eu văd o tânără fecioară…
cu o candelă în mână…
luminând Planeta bătrână.

Privește soarele…ce vezi întâia oară?
eu aș privi, dar ochiu-o să mă doară,
că soarele-i un cerc de aur arzător,
ce-mi arde ochii-ngrozitor.

Privește la tine…ce vezi întâia oară?
eu văd un om ce o să moară,
la fel cum alții au murit,
și nimeni nu i-a prețuit.

Privește la mine…ce vezi întâia oară?
eu văd un chip ce se-nfioară,
de groaza celor ce-au să vină,
fără de pace și lumină.

Privește de mai poți privi,
ce au trecut și vor veni,
ce-a fost frumos și s-a trecut,
ce am avut și ce-am pierdut…