Archive | Ianuarie, 2009

Vrei?…

29 Ian

Vrei să pornim în cer?
Vrei să urcăm spre nemurire?
Ești plină de mister…
Frumoasa mea iubire.

Vrei să fim numai noi doi,
Sub ceru-albastru cristalin?
Ne bată soare,cadă ploi,
De dragoste e suflet plin.

Vrei să ne-ascundem în lumină?
Să ne scăldăm în nori de slavă,
Să te iubesc în lună plină,
Așa de tandră și suavă.

Vrei să te duc în lumea mea?
Unde răsună alte cânturi,
Să-ți dăruiesc cu drag o stea
Și cele mai frumoase gânduri.

Vrei inima-mi în dar?
Cu ea și sufletu-mi adânc,
Sunt toate puse pe altar
Dar…încă plâng.

Nu vrei nimic?măcar un strop
Iți dau tot cerul înstelat…
Dar ți-e mai bine în potop,
Și bănuiesc că m-ai uitat.

Am datorii…dar nu la stat.

26 Ian

Am datorii mari, ne-nchipuite,
Dar nu la stat, ca orișicine
Am datorii enorme, neplătite,
Deși am conturile pline.
Sunt dator la propria-mi persoană,
Da…sunt dator vândut,
Plătesc pentru lucruri,
…Ce încă n-am făcut.

Trebuia să deschid o ușă unui sărman,
Să fiu mai bun în orice clipă,
Dar sunt același, an de an,
Făcând lucrurile-n pripă.

De câte ori era nevoie de mine,
Dar i-am lăsat să se descurce,
Puteam să fac din rău un bine,
Dar n-am vrut lucruri să se-ncurce.

Când trebuia să dau, luam,
Să mângâi, asupream,
Când trebuia să plâng, râdeam,
Când să trăiesc, muream.

Am datorii, și vreau să le achit urgent,
Vreau să repar greșelile făcute,
Să schimb ceva, să fiu din nou atent,
Trăind o viață prin virtute.

Mă grăbesc să plec.

26 Ian

Mă grăbesc să plec și mă reții,
Vreau să ajung acasă cât mai grabnic
M-am săturat să stau printre cei vii
Atâta timp cât răul este darnic.

Mă grăbesc sa te las, să mă duc pe ascuns,
Să m-ascund după stele, după cerul albastru.
Mă-ndepărtez tot mai mult, cu fiece pas
Și las în urma-mi, un mare dezastru.

Nu vrei să mă lași, dar tot voi pleca,
Că loc e destul, și destul întuneric,
Iar dac-o stea în urma-mi va cădea
Voi fi ajuns în Univers himeric.

Mă grăbesc, vreau să plec departe de tine
Vreau să scap animat de plăcute simțiri
Vreau să preschimb tot răul în bine
Să scap de durere, neplăcute-amintiri.

Nu înțelegi, chiar mă voi duce!
De ce să stau, când stau degeaba,
Mai bine stă pe deal o cruce
Și nu mă mai frământă graba.

Dar nu mă duc acum c-aș face o prostie,
Să las în urmă scrum și multă nebunie,
Mă duc pe la apus, când soarele s-a stins,
Când nu e loc de lacrimi, nici de plâns.

Vorbind cu mine sau cu tine

24 Ian

Ce faci?Ai milă de viața ta?
Uită-te la tine, ce-ai făcut din ea
Chiar nu-ți pasă, sincer, unde vei ajunge
Crezi că etern vei fi, că timpul nu se scurge?

Amarnic te înșeli, privește în oglindă,
Ce crezi că va putea „domnița” să pretindă?
Te duci cu ea și n-ai bilet de-ntors,
E ca un fir de ață ce grabnic a fost tors.

Privește-mă în ochi?Chiar ții la tine?
Vrei să repari ceva, să schimbi răul în bine?
Întoarce-ți iar privirea, acolo la-nceput
Să îți revezi trecutul și tot ce ai făcut.

-Mi-e greu, e prea departe, trecutul e trecut
Nu -mi spune ce a fost, de unde-am început
Sunt conștient de asta, că răul m-a cuprins
Vreau să aprind lumina, ce în trecut s-a stins.

Mă schimb în graba mare
Arunc tot ce e rău,
Și trupul îmi e tare,
Când sunt cu Dumnezeu.

Zbor..

23 Ian

Zbor, zbor!mă înalț în abis,
Cuprins sunt de nori și departe-i pământul.
Totu-i aievea și nu e un vis,
Nu pot descrie folosind doar cuvântul.

Parcă am aripi, parcă nu-s eu,
Ușor ca un fulg străbat zări de pace,
Tot mai aproape de-al meu Dumnezeu,
Și zborul e totul, nespus îmi place!

Zbor pe deasupra-ți, te văd tulburată
Încerc din răsputeri să îți alin durerea
Nu reușesc, nu voi putea vreodată
Să întorc timpul, să retrăiesc plăcerea.

Mă mulțumesc cu zboru-mi solitar
Sunt liber să străbat întregul Univers
Deși mi-e dor de tine, iar și iar
Știu că mai e puțin, tot mai puțin de mers.

Te chem să zbori, pluti-vom împreună
Prin nori de zâmbet, prin soare și furtună
Te vreau alături, vreau zborul sălbatic
Prin ceruri noi, și soare singuratic.

Cade o stea…

21 Ian

Cade o stea.
Se prăvale de sus în teribilă fugă.
Privesc cerul.
Văd oameni rostind ultima rugă.

Cade o stea.
Și strălucește-n cădere măiastră.
Străbat cu privirea,
Întregul pământ și bolta albastră.

Cade o stea.
Și e prins în cădere întregul cer;
Poetul privește,
O stea, ce transformă totu-n mister.

Cade o stea.
Ce…n-au mai căzut stele?
Mă-ntreb…
Oare-i o stea ca toate cele?

Cade o stea.
Nevăzută va fi de mulțime…
Trăiesc…
Și steaua va trăi în mine.

Floare de colț

17 Ian

Mă plimb printre stânci…
Urc spre ‘nălțimi, caut cerul,
Și sufletu’mi dă brânci
Să elucidez misterul.

Să caut floarea demult promisă
Prin praful greu, prin stânci golașe,
Să urmez cărarea scrisă,
Pe drumul încărcat de oase.

E foarte greu, e grav, e imposibil,
Nu-i floarea pe întreg pământul!
Caut misterul intangibil
Ce îl ascunde chiar cuvântul.

Mă pierd în munți, mă ia domnița,
Mă duce-n lumi nemaivăzute,
Îmi piere trupul și credința,
Să cauți floarea-i o virtute.

Și voi porni la nesfârșit
Pe drumul florii negăsite,
Mă angajez, jertfesc, promit
Pronunț cuvinte nerostite.

E floarea mea, și am pierdut-o
N-o mai găsesc pe nicăieri
Și nimeni nu a mai văzut-o
Când am rămas fără puteri.

Ai grijă și de floarea ta
Nu o lăsa să plece-n noapte
Căci nu te vei mai ridica
Și vei rămâne doar cu șoapte.

Iar ninge…

16 Ian

Afară ninge iar, și iarăși mă cuprinde
Un dor de cer, de zbor sălbatic;
Și o scânteie iar se-aprinde
În sufletu-mi cel singuratic.
Ninge frumos, cu fulgi enormi
Cu dulce glas iarna îi cheamă,
Deși ți-e somn, și poate dormi
Te vei trezi și vei băga de seamă.

Eu îi privesc acum și mă-nfioară
Căci parcă vin tot mai aproape,
Și de pe cap încet coboară
Apropiindu-se de pleoape.

Zăpadă dulce? E pentru prima oară!
Să gust din fulgi ca și din miere.
O fi vre-un plânset de fecioară
Ce se cufundă în durere?

E dulce ca și tine, fulgul meu de nea
Ce-ai coborât în casa-mi mică
Și strălucești în viața mea
Dar dacă-i ultima ninsoare
Și dacă fulgi n-or mai veni?
Parcă și inima mă doare
Când mă gândesc că te-ai topi.
O să te țin în frigider,
Dar…dacă e prea frig, prea rece??
Te las să zbori spre ‘naltul cer
Și voi privi cum timpul trece.

Iar dacă iarăși vei veni
Din nou ca să mă vezi
Nemăsurat te voi iubi!
„Crăiasă din zăpezi”.

Știu că trăiești…

14 Ian

Știu că trăiești…

Știu că trăiești mereu alături de noi,
Ființa ta trecând prin ani.
Prin zbucium și patimi,prin soare sau ploi,
Poetul rămâne, mângâind răni.

Traiești și ne umpli de lumină viața,
De sus vezi zbor de păsări, iubitor.
Cu raze ne mângâi, și dispare ceața
Când toate trec, rămâi nemuritor.

Privesc la portretu-ți așezat pe masă,
La rama care-ncearcă, să te cuprindă parcă,
La chipu-ți senin, luminând în casă,
Și gândul să-ți vorbesc din răsputeri mă cearcă.

Mă poți auzi, îți pot răspunde,
Mă poți vedea și nu mă pot ascunde.
Te pot privi visând în neștire,
Cufundat în miracol, trăind în nemurire.

Știu că trăiești, căci te simt aproape,
Văd cerul senin, văd grelele-ți pleoape
Un tei ce plânge…un murmur de izvor,
Și un popor plecat…rămas pe veci dator.


4 Ian

SĂRUTUL MORŢII

Sărutul morţii rece, înfiorător,
Fantoma care te sfărâmă;
Când nu găseşti un ajutor
Şi al tău suflet piere fără urmă.
Trupul care nu gândeşte
Rămâne nemişcat pe veci
Şi se-ncleştează, se răceşte
E stinsă lumânarea unei vieţi.
Şi câtă spaima, câtă frică
E să te stingi fără credinţă
Cu inima ca de furnică
E GREU!să nu mai ai fiinţă.
Ce-ai strâns în viaţă piere fără urmă
Puterile te părăsesc
Şi pieri…cum piere-n valuri spuma
Iar sufletul pleacă la Tatăl ceresc.
Vrei să vorbeşti, dar glasu-ţi piere
Vrei să te rogi şi nu mai ai putere
Vrei ca să plângi, dar nu ai sentimente
Adânc pătruns de panica morţii iminente.
De s-ar sfârşi cât mai degrabă
Acest chin blestemător
Ca să capete o salbă
Sufletul nemuritor.
Dar, s-a sfârşit ce-a fost de mers
Întinşi suntem, pe patul cel de somn
Şi totul ca o lacrimă s-a şters
Ajungând l-al Vieţii Domn.